Bun venit în Era Digitală, unde relaţiile interumane se scriu în cod binar. În „dinastia” satului global, unde suntem cu toţii interconectaţi chiar şi la mii de km distanţă, ne pierdem încet-încet valorile care ne fac umani. Suntem sortiţi să accelerăm, fiindcă tot ce părea cândva departe se află acum în vârful degetelor noastre.
Fiindcă toate device-uri mai au bug-uri sau defecţiuni, am descoperit prin www, în Timişoara, un service care face lucrurile mai puţin… robotizat. ProRepairIT este singurul centru unde îţi poţi repara telefonul sau laptopul singur, dacă nu mai ai timp te aşteptat. “Suntem foarte deschişi la orice. O idee diferită pe care o avem este să lăsăm clienţii curioşi şi un pic îndemânatici să încerce să îşi repare singuri device-ul, cu instrumente puse la dispoziţie de noi şi îndrumare la nevoie”, declară Adrian Iova, proprietarul service-ului.
ProRepairIT constă într-o echipă tânără, dar cu experienţă & bun simţ, care ştie că un client mulţumit este motorul unui business longeviv. “Clientul care pleacă cu zâmbetul pe buze şi mai rămâne cu nişte bani în buzunar după reparaţie, cu siguranţă va reveni”, mai spune Adrian. Acest tânăr anteprenor şi-a început „cariera” de mic. “Când aveam 9 ani am primit de Crăciun un calculator şi primul instinct a fost să îl desfac, îşi aminteşte el zâmbind. Apoi, am mers cu mama la un service de telefoane pentru a-i decoda telefonul şi asta mi-a stârnit interesul serios. Am reuşit să înteleg procesul de decodare şi am început să decodez telefoanele familiei şi ale prietenilor, iar în facultate reparam laptopuri în cămin”, continuă proprietarul.
Cât despre drive-ul interior de a pune pe picioare o afacere, Adrian Iova declară: „curajul de a deschide o afacere mi-l dă încrederea câştigată în anii de experienţă reparând aparatură electronic şi faptul că ofer ceva diferit. Pe toată durata reparaţiei, le trimitem clienţilor poze şi video-uri, pentru a putea urmări pas cu pas stadiul în care ne aflăm şi pentru a-şi îmbunătăţi cunoştinţele în IT, atât de necesare în era în care trăim”, încheie el, pentru Oraşul Timişoara.